006 O Doamne mare cand privesc

O, Doamne mare,
Când privesc eu lumea
Ce ai creat-o
Prin al Tău Cuvânt,
Fiinţele
Ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreţii cu braţul
Tău cel sfânt,

//: Atunci Îţi cânt,
Măreţ Stăpânitor:
Ce mare eşti,
Ce mare eşti! ://

Privirea când mi-o-nalţ
Şi văd minunea:
Mulţimea astrelor
Ce-alerg pe cer,
Măreţul soare,
Cât şi blânda lună
Plutind, ca mingi de aur,
Prin eter,

Când întâlnesc
Pe Domnu-n Cartea Sfântă
Şi când zăresc
Mulţimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleşi
Cum i-a iubit întruna
Şi i-a condus
Prin binecuvântări,

Şi-L văd pe Domnul
Pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin
De dragoste şi har.
Zăresc în duh
Amara-I suferinţă
Şi mântuirea
Ce mi-o dă în dar.

Când Domnul sfânt
Va reveni-n mărire
Şi când voi sta
Uimit în faţa Sa,
Eu voi striga
În sfântă adorare:
„Ce mare eşti,
Ce mare-i slava Ta!“