016 O Doamne mare cand privesc eu lumea

O, Doamne mare,
Când privesc eu lumea,
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt
Şi fiinţele ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreţii
Cu braţul Tău cel sfânt:

|: Atunci Îţi cânt,
Măreţ Stăpânitor:
Ce mare eşti! Ce mare eşti! :|

Privirea când mi-o-nalţ
 Și văd minunea:
Mulţimea astrelor ce-alerg pe cer,
Măreţul soare, cât şi blânda lună,
Ca mingi de aur plutind în eter

Când întâlnesc
Pe Domnu-n Cartea Sfântă
Şi când zăresc
 Mulţimea de-ndurări;
Pe-ai Săi aleşi
Cum i-a iubit întruna
Şi i-a condus prin binecuvântări

Şi-L văd pe Isus
Pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste şi har,
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Şi mântuirea ce mi-o dă în dar

Când mă apasă
Sarcini mari şi grele,
Când sufletu-mi e trist
 Pân-la mormânt,
El se apleacă plin de mângâiere,
Şi-mi ia tot chinul
De-orice legământ

Când Domnul bun
Mă va chema la Sine
Şi când voi sta uimit în faţa Sa,
Privind pe Domnul sfânt
Al veşniciei,
Căzând la tronu-I mă voi închina