031 O de-as avea eu limbi o mie

O, de-aş avea eu limbi o mie
Şi mii de buze să cuvânt
Pe tonuri mii o armonie
Spre slava Celui pururi sfânt,
I-aş mulţumi de ce-a făcut
Cu mine, fiul cel pierdut.

O, de-ar suna glasul meu tare,
Să se audă pân’ la cer,
Căci sângele-mi ca-ntr-o vâltoare
Se zbate, Doamne, când Te cer.
De-ar fi toată suflarea mea
Un imn spre închinarea Ta!

De ce tăceţi puteri a mele?
Mai sus, mai sus,
Zburaţi mai sus!
Şi Domnului slujiţi cu cinste,
Drept mulţumire lui Isus.
Aşa sufletul, trupul meu
Să servească pe Dumnezeu.

Cânta-voi Ţie, Doamne, imnuri
Cât voi putea rosti cuvânt;
Şi jertfa bucuriei mele
Ţi-aduc cât voi fi pe pământ.
Când buzele-mi n-or mai putea,
Suspinul meu Te-a lăuda!