037 O Doamne mare

1. O, Doamne mare,
Când privesc spre lumea,
Ce ai creat-o
Prin al Tău Cuvânt,
Şi fiinţele
Ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreţii
Cu braţul Tău cel sfânt.

//: Atunci Îţi cânt,
Măreţ Stăpânitor:
Ce mare eşti,
Ce mare eşti! ://

Privirea când
Mi-o ‘nalţ şi văd minunea:
Mulţimea astrelor
Ce merg pe cer,
Frumosul soare,
Cât şi mândra lună
Plutind ca mingi
De aur în eter.

3. Când întâlnesc
Pe Domnu-n
Cartea Sfântă,
Şi când zăresc
Mulţimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleşi
Cum i-a iubit întruna
Şi i-a condus prin Binecuvântări.

4. Şi-L văd pe Domnul
Pe pământu-acesta,
Ca serv, dar plin
De dragoste şi har,
Zăresc în duh
Amara-I suferinţă
Şi mântuirea
Ce mi-o dă în dar.