210 Stiu traieste sus in cer

Ştiu, trăieşte sus în cer
Domnul meu, în strălucire;
El, al inimii-mi străjer,
Mă-mpresoară cu iubire!
Moartea Lui m-a mântuit,
De cel rău m-a izbăvit!

Nu mă tem în viitor,
De a morţii-nfiorare,
Căci mă mână-ntregu-mi dor
Către cer, fără-ncetare!
Groaza morţii a pierit,
Căci Hristos a biruit!

Nici în groapă trupu-mi, chiar,
Nu va sta o veşnicie,
Domnul va să vină iar,
Sus, pe nor, cu măreţie!
Trâmbiţa când va suna,
Din mormânt voi învia!

Lâng-al meu Mântuitor
Fi-va totul strălucire,
Cu al îngerilor cor
Îi voi da în veci slăvire!
Fie Domnul preamărit
Şi în veci de veci slăvit!