227 Spre a Domnului cetate

1. Spre a Domnului cetate,
Noi voioși călătorim,
Chiar de bântuie furtuna,
Noi o știm!
Drumul vieții urcă-ntruna,
Întâlnind dușmani mereu,
Pe această cale,
Am pornit și eu!

Calea vieții urcă-ntruna,
Doar pe ea
Primești cununa.
Cei ce merg
Mereu pe ea
Lângă Domnul,
În mărire, toți vor sta!

2. Calea-aceasta e spinoasă,
Și adesea-i drum stâncos,
Dar pe ea ‘nain-tea noas-tră
E Hristos!
Când vreun spin
Înțeapă-amarnic
El te va tămădui,
Vezi tot mai aproape
Tu de El să fii!

3. La sfârșit este-o cetate,
Pentru orice peregrin,
Și în ea se-adăpostește
Orice străin.
Acolo e bucurie,
Pentru orice chinuit,
Căci durerea și amarul
S-au sfârșit!