247 Si frunzele s-au vestejit

Şi frunzele s-au vestejit,
Căci iată toamna a sosit
An după an se duc în zbor,
Toate se trec în viitor

Şi tu eşti o frunză să ştii
Oricine în lume-ai fi,
Odată, în praf la pământ
Cădea-vei ca frunza în vânt

Priveşte-n urmă anii tăi
Cum au trecut ca şi un vis,
Erai copil, copiii tăi
E tot ce viaţa ţi-a promis

Şi tu eşti o floare pe lac
Ce apele mari o desfac,
Petalele toate se frâng
În urmă rămân cei ce plâng

Deci nu uita, căci dacă vrei
Tu iarăşi poţi să înfloreşti,
În veşnicii sunt fraţii tăi,
Depinde cum te pregăteşti

Un lucru aş vrea ca să ştii,
Acolo în raiul ceresc
Acolo, sunt apele vii
Şi florile nu vestejesc