268 Ratacit-am multa vreme

Pe drumul credintei 5/5
Descarcă
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Statistici
269
Vizualizări
14 ore
193
Descărcări
3 zile
0
Comentarii
5 din 5 stele
Distribuie
268 Ratacit-am multa vreme
Rătăcit-am multă vreme
Însetat de fericire,
Însă, vai, inima tristă
Nu găsea decât durere,
”Unde-i mâna-atât de tare,
Ca să poată dintr-odat’
Să mă-oprească de pe drumul
Ce mă duce-n iaz de foc?”

Astfel îmi ziceam într-una,
Când Isus mi-a spus duios:
”Te iubesc, şi pentru  tine
Mi-am vărsat chiar sângele!”
- O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat şi prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă

Vestea bună am primit-o
Și iertare am luat
I-am dat inima atuncea
Fără să mă-mpotrivesc,
O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat şi prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă

Duhul Sfânt atunci primit-am, Iar El m-a pecetluit,
Şi-acest Duh mi-adevereşte
Că eu sunt al lui Isus.
- O, Isuse, cu-a Ta mână
De la moarte m-ai scăpat,
M-ai iertat şi prin al Tău Duh
Mi-ai dat altă inimă

Cu Isus eu merg acuma, Bucurându-mă într-una;
Pacea dat-atunci de Domnul Nimeni nu mi-o poate lua,
Lui Isus vreau să-I slujesc eu, Căci atâta m-a iubit!
O, ce bine-i cu Isus azi,
Ce bine-i să fii iertat!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!