312 Cum doreste cerbul apa

1. Cum doreşte cerbul apa
Din izvor răcoritor,
Astfel sufletu-mi tânjeşte
După-al său Mântuitor.
Pe aripi de rugăciuni,
Din adâncuri de genuni,
Se înalţă către stele
Visul mântuirii mele.

2. Lacrimi multe şi suspine,
Iată hrana ce-o primesc
Când mă-ntreabă hulitorii:
,,Unde-i Tatăl tău ceresc?”
Suferind ocara lor,
De Locaşul Tău mi-e dor,
Să-Ţi înalţ, printre suspine,
Slavă Ţie, Slavă Ţie!

3. Suflete, de ce te tulburi
Şi gemi în lăuntrul meu?
Pune-ţi dar nădejdea toată
Doar în viul Dumnezeu!
El e mântuirea ta;
Iarăşi Îl vei lăuda
Când Îşi va-ndrepta spre tine
Faţa Lui, să te lumine!