A fost candva un staul

A fost cândva un staul
Nu cel din Betleem.
O peşteră ciudată,
O grotă de blestem.
Păstorul fără grijă
Plecase pe poteci...
Dormeau pe sub păianjeni
Ciorchini de lilieci.

O rază de lumină
Nu pătrundea din cer,
De zgură era ziua
Și nopţile, de fier.
Alunecau culbecii
Pe jilavii pereţi.
În fânul ud şi putred se ridicau bureţi.

Dar într-o noapte îngeri
Cântară la zenit
Şi parcă, printre stele,
O stea a răsărit...
Şi, nu ştiu cum, deodată
veneau lumini de zori;
Și fânul era proaspăt
Și mirosea a flori.

Zburară liliecii
Și beznele s-au dus!
Iar eu cântam din fluier
Cu îngerii de sus...
Și iată, într-o parte
Privirile mi-arunc
Și văd sclipind o iesle
Și-n ieslea mea... un Prunc...

Cântați, cântați voi, îngeri,
Păstori şi oameni buni!
Veniţi, voi, magi ai vremii,
Că-i vremea de minuni!
Şi pentru-a câta oară -
Slăviţi pe Dumnezeu! ?
Căci Pruncul e acelaşi,
Și staulul... sunt eu.