Acolo de unde cei dusi am venit
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Acolo de unde cei dusi am venit
Acolo de unde cei duşi, am venit, Nu-i lună, nici stele, nici soare, /: Dar nu-i loc să-L vezi pe Hristos mai slăvit Mai viu, mai puternic, mai mare! :/ Acolo-n cuptorul ce arde încins, Pier umbre şi visuri şi feţe, /: Dar sufletul gustă din Cerul atins, Divinul trăirii măreţe! :/ Acolo-n căinţa şi-n plânsul amar, Mor patimi, dorinţi şi păcate, /: Dar sufletul iese din marea de jar, Ca faţa luminii curate! :/ Acolo se-ngroapă deşartele-averi, Cu scrumul trăirii deșarte, /: Dar sufletul strânge din chin şi dureri Comori care trec peste moarte! :/ De-acolo v-aducem cu chip strălucit, Minuni şi-adevăr şi cântare, /: Și calea aflată şi preţul plătit, Și harul reîntors în Lucrare! :/ Hristos să vă facă mai treji să păstraţi, Frumseţea Lucrării curate, /: Nicicând să nu strice iubirea-ntre fraţi, Vânzări, dezbinări şi păcate! :/ Hristos să v-ajute, mai sus să ţineţi, Lumina soliei primite, /: S-ajungeţi Ia harul eternei vieţi, Urmaţi de mulţimi nesfârșite! :/
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.