Acolo sus in Ceruri amarul nostru va pieri

1. Dacă știam că vorba-aceea e cea din urmă,
Aș fi lăsat deoparte orice mă grăbea.
Mi-aș fi astâmpărat plecarea, și nu îmbrățișarea.
Mai vreau cu tine-o zi de s-ar putea.
2. În golul inimii s-a cuibărit durerea.
Ei îmi spun că timpul o va vindeca,
Dar eu știu că tu te-ai dus acolo unde lacrimi nu-s
Și gându-acesta mă va mângâia.
R: Acolo, sus în Ceruri, amarul nostru va pieri,
Tânguirile vor trece și tot ce-i vechi se va-nnoi.
Mă alină promisiunea, chiar dacă lacrimi nu s-au stins,
Că urma rănilor o poartă doar sfinte mâini ce te-au cuprins.
3. Călătoria pe pământ n-a fost ușoară,
Multe urme grele rănile-au lăsat.
Și, acum că lupta ți-ai sfârșit și alergarea ți-ai isprăvit,
Durerea parcă nici n-a existat.
C: Aleluia! Aleluia, mâinilor ce te-au cuprins!
B: În fiecare zi te simt aproape,
Tu trăiești prin tot ce sunt și am mai bun.
Și până-n ziua când ne-om întâlni, lupta și-alergarea voi împlini,
Să pot vedea ce vezi și tu acum.