Acum privim spre cer

Acum privim spre cer sfios ca-ntr-o oglindă,
Ṣi multe lucruri ni se par de ne-nţeles
Adesea nedreptatea încearcă să învingă,
Fiindcă rodul muncii încă n-am cules.

Va fi o zi când vom vedea faţă-n faţă,
Când vom primi răspuns la mii de întrebări,
Dar pân’ atunci trăim, crezând, privind prin ceaţă
La lucruri ce se par în depărtări.

De ce-i atâta suferinţă printre oameni?
De ce săracii mor de foame printre noi,
Când unii se desfată-n lux şi îmbuibare
Pe alţii lasă chiar să piară în nevoi?

O, cum am vrea să nu mai fie-n lume ură,
Să fie sfântă armonie între fraţi,
Să nu mai fie aurul închis în zgură
Şi robii toţi să fie-odată dezlegaţi.

Îndepărtat de Dumnezeu ca şi Sodoma
Pământul s-a umplut de urâciuni,
Dar iată ce-a adus păcatul printre oameni
Dureri, necaz şi nesfârşite-amărăciuni.