Adeseori cararea mea E-o cale de dureri

Adeseori cărarea mea
E-o cale de dureri,
E-o cale de-cercare grea,
Dar am și mângâieri.
Căci orișicât de trist aș fi,
Inima mea, neîncetat,
E-n mâna bună-a Domnului
Și de iubirea Lui sunt apărat.

Adeseori suspin și plâng
Și-amară-i hrana mea,
Dar al credinţei foc nu-i stins
Și nici nădejdea mea.
Căci și Păstorul meu, Isus,
A plâns și El și-a suferit,
Să am curaj chiar El mi-a spus,
Chiar El, pe-orice vrăjmaș a biruit.

Când gânduri negre mă răpun
Sau când mă simt stingher,
Necazul, oare, cui să-l spun
Și sfat cui am să-i cer?
Un Prieten bun mi-a mai rămas,
Iar în necaz un Frate bun;
La El mă duc cu-amarul meu
Și păsul meu întreg doar Lui Îi spun.

Chiar neagra clipă a morții
Când vine-n calea mea,
De tot și toate mă despart,
Când e să trec prin ea.
Dar Tu, Isuse, ești mereu
Cu mine și-atunci, ca oricând,
Tu mă păstrezi la pieptul Tău,
Păzit de brațul Tău pân' la mormânt!