Adeseori ma simt cuprins de jale

Adeseori, mă simt cuprins de jale
Când văd în faţa mea pustiul sec,
Atunci când se ridică munţi pe cale
Ce parcă niciodată n-am să-i trec.

De multe ori, acei ce-mi sunt aproape
Slujesc fără să ştie celui rău,
/: Şi-n răutatea lor mă-mping spre ape
Ce ar putea să-mi stingă duhul meu. :/

Sunt zile când cărarea vieţii mele
E-atât de-ngustă căci mă înfior...
Poverile îmi sunt atât de grele,
Căci mi se clatină al meu picior.

Sub ochii mei, se surpă bolovanii
Din zidul ce l-am ridicat cu greu,
/: Mi-e teamă când privesc cum se duc anii
Şi nu se împlineşte visul meu. :/

Ce mult aş fi dorit s-ajung odată
Pe mult visatul vârf de munte sfânt,
În oaza-aceea sfântă, minunată,
Ce încă mulţi o caută pe pământ...

Dar când credeam că sunt pe înălţime,
S-a prăvălit o stâncă sub picior,
/: Simţeam cum cad în jos spre-ntunecime,
Şi-am fost cuprins de un amar fior. :/

Eu nu îmi voi schimba nicicând dorinţa
De a urca... chiar dacă urc plângând,
Căci vreau să-nvăţ din plin ce-i umilinţa
Şi-n orice ceas, să fiu găsit urcând...

Chiar dacă simt din plin singurătatea
Când şi cei dragi mă răsplătesc cu rău,
/: Nu mă-ndoiesc vreodată că dreptatea
În jurul meu, o face Dumnezeu! :/