Batea o aripa de vant

Bătea o aripă de vânt. Zăcea în recele mormânt
Mântuitorul meu. Ardeau pe boltă stele mii,
Plângea tot cerul în făclii, durerea Lui.
S-a stins lumina din vecii, izvorul apei celei vii
Azi nu mai curge. E tristă floarea din câmpii,
Grădinile sunt iar pustii în zorii zilei.

Azi a-nviat Mântuitorul,
Cântă marea, cântă cerul,
Dintre morți a înviat!
Răsună-n depărtări cântarea,
Saltă inima și zarea,
Isus Hristos a înviat!

Mergea Maria la mormânt să-L caute pe Cel ce-i sfânt,
Pe-nvățătorul ei. Dar piatra grea cine-o va da
Să-L poată iarăși a-L vedea, ea se-ntreba.
De sus din ceruri, Dumnezeu, trimise jos îngerul Său.
O, nu mai plânge, Maria! Învățătorul tău
A înviat prin harul Său și-n veci trăiește!

Prietene, ce-alergi mereu căutându-L azi pe Dumnezeu,
Nu mai privi-n mormânt! Mormântul Domnului e gol,
El nu mai este în Șeol, a înviat demult!
Privește azi spre harul Său, predă-ți viața-n brațul Său,
E Salvatorul tău. El viață veșnică în dar,
Iubire, pace și mult har, îți va aduce.