Binecuvanteaza suflete al meu

¹ Binecuvântează suflete al meu,
binecuvântează-n veci pe Dumnezeu.
Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt,
strălucirea slavei este-al Tău veșmânt!

² Cu lumina ca-ntr-o haină Te-nvelești,
cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești.
³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt,
din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt.

⁴ Tu Îți faci din vânturi solii Tăi cei iuți,
și din flăcări slujitorii Tăi temuți.
⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa,
și el niciodată nu s-o clătina.

⁶ Tu-l acoperiseși cu adâncu-atunci
ca și cu o haină care i-o arunci.
Apele stăteau pe munți atunci așa
⁷ dar fugit-au toate la mustrarea Ta.

De-al Tău glas de tunet apele-au fugit,
⁸ peste munți și văi... și nu s-au mai oprit
până-n locul unde ele-apoi au stat,
unde hotărârea Ta le-a așezat.

⁹ Margini Tu le-ai pus... și nu le vor păși,
ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi.
¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi,
și ele curg toate printre munții Tăi.

¹¹ Tu adapi la ele fiare din câmpii
și-și stâmpără setea-asinii din pustii.
¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor,
și ele prin ramuri fac un dulce cor.

¹³ Tu uzi munții, Doamne, din locașu-Ți sfânt,
și cu roduri saturi tot acest pământ.
¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni
și verdețuri hrană, omului aduni.

¹⁵ Vin de-nveselire, untdelemn curat,
pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat.
¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit,
cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit.

¹⁷ Sus în ei fac cuiburi păsări din amiazi
cocostârcu-și are cuibul său în brazi.
¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi,
și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi.

¹⁹ El făcut-a luna pentru vremuri, sus,
soarele cunoaște când e-al său apus.
²⁰ Tu dai întuneric... noaptea Tu o faci,
și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci.

²¹ Urlă după pradă puii cei de leu,
își cer și ei hrana de la Dumnezeu.
²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor,
și se culcă iară-n vizuina lor.

²³ Însă omu-ncepe munca-i pe hotar
și muncește până se-nserează iar.
²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit,
Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit.

²⁵ Iată marea-ntinsă și în apa sa
ce viețuitoare mișună în ea...
²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei
și leviatanul joacă-n valul ei.

²⁷ Toate-acestea, Doamne-așteaptă mâna Ta,
hrana lor la vreme tuturor a da.
²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc,
îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc.

²⁹ Îți ascunzi Tu Fața, ele se-nspăimânt,
le iei Tu suflarea, iar se fac pământ.
³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești,
și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești.

³¹ În veci o să țină slava Domnului,
bucure-se Domnul de lucrarea Lui!
³² De-ar privi pământul, el va tremura,
de-ar atinge munții ei vor fumega.

³³ Domnului cânta-I-voi cât eu voi trăi,
voi slăvi pe Domnul până cât voi fi!
³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac,
bucuros de Domnul eu voi fi în veac!

/:³⁵ Piară păcătoșii toți de pe pământ,
cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt.
Lăudați pe Domnul toți în orice fel,
binecuvântează-L suflete pe El! :/