Cineva mai sus de stele
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Cineva mai sus de stele
Cineva mai sus de stele, știe dorurile mele Cineva îmi știe rana și îmi pune ades balsam. Știe când mă-ntorc din luptă Și când inima mi-e ruptă Când atât de multe dor, am un Tată iubitor. /:Și știe ce port, și știe ce simt Când multe mă dor și multe mă mint Când multe ispite în calea mea vin Arată dulceață și ascund venin Dar Domnul iubirii de toate-i mai sus Și Numele Lui, e Isus :/ Cineva mă luminează și în beznă-mi este raza Cineva mi-e apa lină când e arșiță pe drum. E cu mine în orice vreme și îmi spune, nu te teme Și când nu îmi vine nimeni El îmi spune "Vin acum"! Cineva mi-e mamă, tată, îmi e dragoste curată Îmi e cânt și bucurie și e fericirea mea Când o noapte-mi pare viața El mi-aduce dimineața Și Îl las să-mi conducă pașii Pe oriunde m-ar purta. Nimeni nu-i să mă înțeleagă ca Isus cu fata-I dragă Și cu mâna Lui cea blândă ce mă mângâie mereu Îmi aduce împlinire zborul meu spre nemurire E un cânt plin de iubire Și de dor de Dumnezeu.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.