Doar ploaia se-auzea cazand
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Doar ploaia se-auzea cazand
Doar ploaia se-auzea căzând Sub cer de plumb. Isus stă frânt, Cu ochii-nchişi, cu fruntea sângerând, Păcatul lumii înfruntând. Priveam şi eu cu sufletul zdrobit, Dar nu-ndrăzneam să spun că L-am slujit. Chiar de trei ori am spus nu-L cunosc; Ştiam prea bine că-i Hristos. Îmi amintesc cu drag când ne vorbea, De-mpărăţia Lui când ne spunea: "Veţi moşteni cu Mine cerul sfânt, Veţi moşteni, veţi fi ai Mei curând." Ca un fulg, visul meu s-a topit. Când ochii i-am deschis, Isus sta răstignit, Cu răni adânci în mâini, în coaste şi-n picioare, Dar mi-am amintit că sufletul nicicând nu moare. Trecut-au zile ce păreau că-s ani. Îmbătrânisem că-n suflet doream S-aud din nou cuvântu-I blând spunând: "Veţi moşteni, veţi fi ai Mei curând!" "Prietene," o voce m-a chemat, Era Isus şi-n braţe m-a luat. Credeam că-i mort, credeam că-i lepădat, Credeam că-i mort, dar iată-L înviat. Ca un foc inima mi-a aprins, El a-nviat din morţi! Isus, moartea a-nvins! Păcatul meu în sânge l-a spălat pe cruce, Şi-am înţeles că El e Cel ce viaţ-aduce.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.