Dumnezeul slavei mele Doamne Doamne nu tacea
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Dumnezeul slavei mele Doamne Doamne nu tacea
¹ Dumnezeul slavei mele, Doamne, Doamne, nu tăcea, ² căci vrăjmașii mei, spre mine, au deschis o gură rea. Și cu limbă mincinoasă iar sunt clevetit de ei, ³ mă-nconjoară cu batjocuri, mă lovesc făr-de temei. ⁴ Pe când eu le-arăt iubire, ei îmi sunt mereu vrăjmași, - dar alerg la rugăciune... și Tu, Doamne, nu mă lași. ⁵ Ei mi-ntorc rău pentru bine, ură pentru că-i iubesc... ⁶ Pe vrăjmașul meu Tu pune-l rob la cei ce-l asupresc, Fă-i să stea mereu de-a dreapta un pârâș ne-nduplecat ⁷ când va sta la judecată, el să fie vinovat. Rugăciunea lui urâtă fie ca păcatul rău, ⁸ fie-i zilele puține, să ia altul locul său. ⁹ Să-i rămână-orfani copiii și nevasta fără soț, ¹⁰ fiii lui să-i pribegească, cerșetori prin lume toți, Cerce-și pâinea lor departe duși din spartul lor cămin, ¹¹ stăpânească-l creditorii, jefuiască-l cel străin. ¹² Nimenea să nu-l ajute, nu mai placă nimănui, și-n veac nimenea să n-aibă milă de orfanii lui. ¹³ Toți urmașii lui să fie nimiciți... și fiii lor numele să li se șteargă din tot neamul următor. ¹⁴ A părinților lui vină, neiertată-n veci să stea, și neșters să stea păcatul cel făcut de mama sa. ¹⁵ Domnu-n veac să-i aibă-n față ca să-i nimicească-n veac, ¹⁶ pentrucă-a uitat să aibă îndurarea spre sărac, fiindc-a prigonit pe omul cel fără noroc lipsit, pân-acolo să omoare om cu sufletul zdrobit... ¹⁷ Îi plăcea mereu blestemul: - cadă-n capul lui mișel n-a vrut binecuvântarea, - depărteze-se de el! ¹⁸ Se îmbracă cu blestemul cum se-mbracă c-o manta, el îi umple ca o apă, pe deplin, ființa sa. ¹⁹ De aceea-n veci blestemul să-i slujească de veșmânt, și de brâu încins pe dânsul totdeauna pe pământ. ²⁰ Asta fie de la Domnul plata la vrăjmașii mei, și la câți vorbesc cu ură despre mine printre ei... ²¹ Însă pentru mine, Doamne, Tu cu milă să lucrezi, pentru Numele Tău mare, să mă scapi, să mă veghezi... Tu ești plin de bunătate, izbăvește-mă din greu, ²² sunt nenorocit... rănită-i inima-nlăuntrul meu. ²³ Pier ca umbra care trece... ca lăcusta-s izgonit, ²⁴ mi-au slăbit genunchii-n posturi, trupul meu e-ntreg sleit. ²⁵ Am ajuns de-ocara celor care groapa mea o sap' chiar și ei, privind la mine, clatină și dau din cap... ²⁶ Doamne-ajută-mă Tu, Doamne... scapă-mă în mila Ta, ²⁷ ei să știe c-a Ta mână, Doamne, Tu-ai lucrat așa. ²⁸ Și măcar că ei blesteamă, Tu să binecuvântezi, și măcar că vin în contra-mi, vor cădea, căci Tu veghezi. ²⁹ Fă-mi vrăjmașul să se-mbrace cu ocara ce mi-o vrea, cu rușine să-l acoperi cum l-acopere-o manta. ³⁰ Și cu gura mea pe Domnul, eu nespus Îl voi slăvi, și în mijlocul mulțimii, pururea-L voi preamări, ³¹ Căci El totdeauna-n dreapta celuia sărac va sta ca să-l scape de oricine l-ar lovi și apăsa!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.