E mult de cand e noapte_v2

E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
De mii de duhuri rele cu ucigaş tumult,
Mi-e dor de dimineaţă, de-odihnă fericită
- Străjerule, străjere, mai e din noapte mult?
Plâng inimi sfâşiate de-o lungă depărtare,
Le ard atâtea rane şi-au suferit atât,
Şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare
- Străjerule, străjere, o cât mai este, cât?

Atât de grea mi-e starea cum n-a fost niciodată,
Vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit,
Simţim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată,
- O sună răsăritul, strajerule iubit!

Atâţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale
Gemând sub greutatea ce inima le-a smuls
Şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale
- Strajerule, străjere, mai este oare mult?
E-atât de grea vegherea când noaptea se lungeşte,
Când zarea e pustie şi sufletul e jar,
Când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte
- Străjerule, străjere, o, zorii nu răsar?

Străjer iubit, vesteşte sfârşitul suferinţei
Să cadă stăvilarul de piatră şi de fier
Să-nceapă Sărbătoarea dorit-a Biruinţei,
Şi Nunta fericită a Mirelui din Cer.