Eu multe lucruri nu-nteleg o Doamne
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Eu multe lucruri nu-nteleg o Doamne
Eu multe lucruri nu-nțeleg o Doamne În mersul meu pribeag pe-acest pământ, /: Dar Tu ai spus „Aveți credință-n Mine, Căci Eu am fost și voi fi Cel ce sunt!”: / /: Atâtea piedici, astăzi, se ridică Să-ngreuneze mersul meu spre cer Și, deseori, corabia-n derivă Îmi înspăimântă duhul meu stingher! : / O, Tu, Acel ce dăinui Aurora, Tu, Ziditorule din temelii, /: Vino și ascultă-mi astăzi rugăciunea Și omul din lăuntru să-l învii! : / /: Dă-mi, iar, tăria ca să trec cu bine Dureri, ispite, lupte, stăruinți, Fă să tresalte sufletul în mine Și rugile să-mi fie mai fierbinți: / Căci am uitat, urcând cu greu Cărarea, Căci Tu ești Totul, Tu le programezi /: Și când de bunăvoie nu vrea robul Prin suferință, Tu îl modelezi. : / /: Și-ngădui peste el și vorbe grele Și pietre, chiar desprinse dintre stânci Și boale și suspine și necazuri, Căci viața trece și prin văi adânci. : / O, iartă-mi necredința și orgoliul, Nesăbuința de-alege eu; /: Ajută-mă ca-n orice-mprejurare Să las ca să alegă Dumnezeu! : / /: Dă-mi, iar, tăria ca să trec cu bine, Dureri, ispite, lupte, stăruinți, Fă să tresalte sufletul în mine Și rugile să-mi fie mai fierbinți! : /
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.