Harfa a lui David
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Harfa a lui David
Harfă a lui David unde te-am lăsat, Că din tinerețe nu te-am mai cântat, Nu știu cum arăți, din ce ești făcută, Ești din chiparos sau din tufă. /: Câte corzi mai ai câte ți s-au rupt Câte azi mai cântă, de când te-am pierdut :/ Nu mai știu să cânt nici măcar să plâng, Să mă-nveselesc când sunt frânt, Nu-mi mai amintesc din tot ce am cântat, Nu mai știu nimic, harfă te-am uitat. Harfă a lui David dacă te-am lăsat, În casa lui Saul când am vrut să scap, Vreau acum din nou vreau să te găsesc, Și viața întreaga să mi-o liniștești /: Prin sunetul tău cel desăvârșit Cu armonia ta fără de sfârșit :/ Să mă-nveți să cânt și din nou să plâng, Să mă-nveselești când sunt înfrânt, Să îmi amintești din tot ce am cântat, Și să nu mai uit harfă niciodat'. Harfă al ui David melodii cerești, Se cântau cu tine-n case împărătești, Când cu mâna dreaptă David te cânta, O întreagă luptă el o câștiga. /: Când la oi la stână David te cânta Diavolul din pândă mânios privea :/ Hai mai cântă și azi ca și altădat', Harfă a lui David instrument uitat, Sunetul pierdut din melodia ta, Să trezească în noi dorul de-a cânta.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.