Ia-mi aurul si-argintul din calea mea

Diverse Adăugată 2 luni 5/5
Descarcă
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Statistici
40
Vizualizări
11 ore
22
Descărcări
4 zile
0
Comentarii
5 din 5 stele
Distribuie
Ia-mi aurul si-argintul din calea mea
Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte.

Nu cei ce au argintul ‘naintea lor grămadă
sunt cei aleşi, Stăpâne, ca Cerul Tău să vadă...
Ei stăpânesc pământul, dar nu ştiu ce-i o floare...
Ei nu știu ce-i durerea și n-au o sărbătoare.
Nimic ei nu aşteaptă cu sufletul lor mic,
ei n-au ce să aştepte când nu cred în nimic.

Numai când e spălată cu lacrime fierbinți,
privirea vede culmea curatelor credinți...
Cununa suferinţei coboară-mi-o pe frunte,
iar paşii mei îndreaptă-i spre a credinţei munte,
cu ochii-n sus spre Ceruri, spre a credinţei stea,
ajută-mi să pot spune "mai sus e Casa mea!

Ia-mi aurul şi-argintul din calea mea Stăpâne,
ia-mi haina de pe mine şi adăpost şi pâine.
Şi dă-mi în schimb tăria să-Ți preamăresc Voinţa,
când ochii mei vor plânge şi fi-va-mi suferinţa
tovarăşul de cale, atâta-ți cer Părinte,
prin Voia-Ți milostivă, prin darurile sfinte!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!