Imi amintesc plangand de vremea

Îmi amintesc plângând de vremea
Întâiei dragoste de Tine,
Ce dor curat ardea atuncea,
Ce-nfiorări ți ce suspine;
Cum Te urmam de fără teamă,
Și-n locul cel mai plin de fiare,
Nimic n-aveam să-Ți cer - și totuși,
N-aveam o dragoste mai mare.

Isuse, dulce har,
Mai dă-mi acest scump jar
Să-mi ardă iar, şi să rămâi
În dragostea dintâi.

Nu Te iubeam pentru-o nădejde,
Nimic lumesc n-aveam în mine,
Ci Te iubeam pentru iubirea
Nemărginită pentru Tine.
Nimic nu-mi promiteam iubirii,
Nimic nu-mi trebuia anume
Dar decât dragostea de Tine,
Nimic n-aveam mai scump pe lume.

Nu erau piedici să mă țină,
Nici depărtări, nici frig, nici teamă,
Nici legături să mă oprească,
Nici moartea s-o mai bag în seamă.
Nu mai era nici dor, nici lume,
Nici frați, și nici părinți, nici casă,
Era numai un zbor spre ceruri
Și-o sfântă dragoste frumoasă.