Imi este-atat de greu prin furtuni sa naintez
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Imi este-atat de greu prin furtuni sa naintez
Îmi este-atât de greu prin furtuni să 'naintez, Te rog să-mi dai putere să pot ca să veghez. Chiar și când drumul meu e-ngust, cărarea-mi este grea, Cuvântul Tău trimis din cer îmi e lumina mea! Eu lupt pentru Tine, Tu războiul biruiești, Tu lupți pentru mine să-mi arăți că mă iubești. Vrăjmașului prin legământ i-am declarat război, Dar noi suntem copiii Tăi și Tu lupți pentru noi! Vrăjmașul când mi-arată ale lumii bogății, Tu îmi arăți că ești Stăpân și-n mâna Ta le ții! Nu vreau să lupt ca să-mi adun comori de-aici de jos, Lupt pentru cer, c-aicea jos de toate-mi dă Cristos! M-ajuți să merg 'nainte în cale chiar de-am spini, De m-a rănit Vrăjmașul, durerea mi-o alini. Când rana-mi sângerează și-un dor îmi arde-n piept, În mine pui un dor mai sfânt pe Tin'să Te aștept! Când soarele răsare în chip strălucitor, Isuse imi umple viața cu dragoste și dor. În zori de dimineață mi-aduce mângâieri, Și zile de furtună El le schimbă-n primăveri!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.