Iti multumim cu lacrimi
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Iti multumim cu lacrimi
Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-adevărat, de cele mai alese din daruri ce ne-ai dat. Prin ele-avem lumină, putere şi-ajutor s-ajungem al credinţei sfârşit biruitor. Ce har, ne-ai dat Cuvântul - cunoaştere şi zel, ştiindu-l şi purtându-l să Te-ascultăm din el. Lumina Lui ne-arată cărarea ce-o iubim, mai sfântă şi curată trăirea să-i sfinţim. Ce har ni-e rugăciunea, proşternere şi-avânt, despovărare, slavă, curaj şi legământ! Cerească-mpărtăşire cu Tine-n tot ce-am vrea ne leagă şi ne ţine în Tine numai ea. Ce har ni-e adunarea cu Tine şi cu-ai Tăi, Biserica-n lumina cereştilor văpăi! Acolo-n părtăşia de lacrimi şi simţiri rodeşte frumuseţea cereştilor trăiri. Ce haruri ni-s acestea, ce-avânt şi ce-ajutor, să mergem spre lumină pe-un drum strălucitor, spre cea mai 'naltă slavă a Ta le-am vrea mereu revarsă-ni-le darnic, Preadarnic Dumnezeu.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.