Iubire-adanc-a Tatalui

Iubire-adânc-a Tatălui
nimic nu o măsoară,
ce-avea mai scump El dărui,
făcând din noi comoară.
Durere de ne-nchipuit,
căci Tatăl Şi-a-ntors Faţa,
pe Cel Ales L-a părăsit,
iar nouă ne-a dat viaţa.

La Fiul răstignit privesc,
păcatu-mi cum Îl frânge,
în rând cu cei ce Îl hulesc
și vocea mea-L străpunge,
pe cruce eu Te-am ţintuit,
dar când Ţi-ai dat suflarea,
al nopţii chin s-a risipit
și mi-ai adus iertarea.

Cu ce-aş putea să mă mândresc, căci daruri n-am, nici fapte?
Cu învierea-I mă fălesc,
cu salvatoarea-I moarte.
O, nu-s de-ajuns spre-a-Ţi mulţumi nici cânt, nici osanale,
Hristos cu viaţa Sa plăti
a mea răscumpărare!