Lumina care este-n mine

Lumina care-ai pus-o-n mine,
Cu preţioase ei putere,
Să nu se-ntunece Stăpâne,
Din lipsa mea de priveghere!

Ca să nu fac Cuvântul vieţii,
C-o inimă necurăţită
Neroditor ca stana gheţii,
Prin lumea de păcat robită.

Ci să m-ajuţi prin har, oriunde,
Să mă păstrez curat şi tare,
Stingând păcatul ce se-ascunde
În carnea asta trecătoare.

Ca să nu-mpiedic mântuirea,
La cei care-o doresc fierbinte,
Văzându-mi dezlegată firea,
În lucrurile Tale sfinte.

Iar omul cel firesc din mine,
Vrăjmaş al vieţii de sfinţire,
Pe cruce zilnic să-l pot ţine,
Să nu dărâme-a Ta zidire.

Ci ea mai mult să propăşească,
Prin viaţa mea din Duh născută,
Purtând mai vie, mai cerească,
lumina harului plăcută!