Nu-mi este-ngaduit

Nu-mi este-ngăduit oricum
să-mi duc viața pe pământ,
ci vegheator pe orice drum,
sa am sfințenia veșmânt.

Căci sunt al Tău, Isus,
port numele-Ți frumos
și vreau și jos și sus
să-l-nalț mai luminos.

Nu-mi este-ngăduit să spun
cuvinte ce nu le-ai rosti,
Isus, nici lucruri să-mi adun
ce Tu nu le-ai putea primi.

Nu-mi este-ngăduit să stau
în locuri unde Tu nu vii,
și nici de pe pământ să-mi iau
ce nu rămâne-n veșnicii.

Nu-mi este-ngăduit să tac
când văd aproapele pierind,
dar nici vorbind, să fac pe plac
vrăjmașilor ce se aprind.

Nu-mi este-ngăduit să schimb
Cuvântul Tău, de cum l-ai dat,
ci să mi-l fac al vieții nimb
strălucitor și-adevărat.

Nu-mi este-ngăduit - o, nu,
ce Tu nu Ți-ai îngăduit,
ci-n orice timp și loc mă du,
Isus, pe drumul Tău sfințit.