Nu vreau sa merg
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Nu vreau sa merg
Nu vreau să merg în nici o parte, fără Prietenul meu drag, iubirea Lui mă va desparte de orice cale și-orice prag. Cuvântul Lui mă înfrățește cu orice om din orice loc, răbdarea Lui mă răsplătește de tot ce pare nenoroc. Destul de largă-i calea strâmtă, să mergem amândoi pe ea; durerea lângă El mi-e sfântă, cântarea fără El mi-e grea. Nu-s fericit pe nici o cale decât simțindu-mă cu El, mai dulce-i jugul crucii Sale ca libertatea de-orice fel. De când cunosc a Lui iubire, I-o caut tot mai însetat, n-am sân mai sfânt, mai cu-alipire și mai cu dragoste căutat. Nu-mi vreau nici viață și nici moarte, nici azi, nici mâini, fără Hristos, - Cu El e bine-n orice parte, dar fără El, nimic frumos.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.