Numai frunze sta Duhul trist

Numai frunze... stă Duhul trist,
că viaţa-i fără rod.
Cugetul doarme în păcat
iar legământul e călcat
căci tu i-aduci neîncetat,
numai frunze și nici un rod!

Numai frunze... nu-i strâns un snop
de spicul plin cu cu rod.
Ai semănat neghină, spini,
ţi-e câmpul plin cu mărăcini
iar azi la seceră aduni,
numai frunze şi nici un rod!

Numai frunze... trecutul trist,
te-apasă că n-ai rod...
Pe drumul ce l-ai străbătut
și anii toţi câţi au trecut,
tu vezi că n-ai adus decât,
numai frunze şi nici un rod!

Numai frunze... tu, pe Isus,
cu viaţă fără rod,
cum vei putea, în Faţa Sa
să stai când El va judeca
și-n viaţa ta se va afla
numai frunze şi nici un rod!

Numai frunze... cât e de trist
să fii fără de rod!
Când Domnul viaţa Lui şi-a dat
ca să te scape de păcat,
cum poţi s-aduci neîncetat
numai frunze şi nici un rod?

Numai frunze... și Domnu-I trist
când vede că nu-i rod.
Te-a pus aici ca să rodeşti,
în lume să-L mărturiseşti
iar tu în schimb i-agoniseşti
numai frunze şi nici un rod!

O, Isuse, prin harul Tău
să crești în mine rod.
Spre bucuria Ta să fiu
când trec pe-al lumii-ntins pustiu,
Cuvântul Tău mai sus să-l ţiu
printr-o viaţă deplină-n rod!