O Doamne fericit e-acela

O, Doamne, fericit e-acela
Care-a putut trăi-nţelept:
Slujind Iubirea şi-Adevărul
Să fie-amândurora drept.
Să nu greşească nici Iubirii
Când apără-Adevărul sfânt,
Nici Adevărul să nu-l calce
Pentru-al Iubirii legământ.

C-atât de rar putem şi minţii
Și inimii fi ascultători,
Ci toţi, ori unuia îi suntem,
Ori alteia, părtinitori.
Când Adevărul porunceşte
Să faci ce dragostea n-ar vrea,
Cine-ar putea găsi măsura
De-a nu greşi niciuneia?

Când dragostea ar vrea s-acoperi
Ce Adevărul vrea să spui,
A cui s-asculţi şi-acui să-nlături
A ei poruncă sau a lui?
O, Doamne, numai Tu ştii Singur
De câte ori m-am chinuit,
Între-Adevăr şi-ntre Iubire
Când mângâiat, când osândit.

Când mângâiat c-ascult Iubirea,
Când că-Adevărul îl ascult,
Sau osândit că ţin la una,
Ori că Ia alta ţin mai mult.
Lumină veşnic negreşită,
Desăvârşeşte-mă-n Hristos,
Să nu le mai privesc în parte,
Ci întregite-armonios.

Că-n El lubirea-I Adevărul,
Iar Adevărul este Ea,
Cum cei doi ochi mi-s o privire
Aşa să Ie-am în viaţa mea.
Așa să le-am, ca ochii: una,
Văzând și drept și larg și nalt
Să nu-nchid unul niciodată
Când se deschide celălalt.