O Pastorule bun paste sufletul meu ostenit

O, Păstorule bun, paşte sufletul meu ostenit,
Căci pe dulcea Ta păşune sunt atât de fericit;
Doar acolo este hrana care viaţă dă din plin,
Şi pe cale, în ispite, întărit sunt pe deplin.

Ştiu că sunt în lumea largă și-alte feluri de păşuni,
Însă toate-s veninoase, pline de deşertăciuni;
Chiar în jurul meu, oriunde, eu le pot găsi uşor,
Dar ce ele îmi oferă e amar şi trecător.

Am trăit o vreme-acolo, pe-ale lumii largi păşuni,
Neştiind că sunt departe de tot ce e sfânt şi bun;
Multe pofte şi păcate viaţa mi-au împovărat,
De-adevăr şi fericire ele m-au îndepărtat.

Dar Tu m-ai luat pe brațe, și-n păşunea Ta m-ai pus,
M-ai adus prin har la viaţă, Bunule Păstor, Isus;
Cu aleşii Tăi pe cale din Cuvânt eu mă hrănesc,
Şi cu Tine împreună către cer călătoresc.