O pacatosilor iubiti ce stati in nesimtire

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriți voi oare s-auziți
un cântec de iubire?
Un cântec cum nicicând n-a fost
şi nici va fi vreodată.
O, de doriți priviți acum
spre crucea-nsângerată!

Priviţi mereu, priviți adânc,
pătrundeţi-i simţirea!
Însângerat murind, Isus,
vă-nvaţă ce-i iubirea!
Priviţi-L! ... Și-ascultaţi uimiți
ce cântec de iubire,
cum n-a fost altul mai sublim;
e-n sfânta-I pătimire!

Cât v-a iubit, cât v-a iubit,
o, veți putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?
Cum v-a iubit, cum v-a iubit,
priviți la răstignire,
și spuneţi, cine-ar mai avea
o astfel de iubire?

Priviţi... Acesta-i preţul dat
de El, răscumpărare,
și-a voastre vieţi le-a câştigat
din moarte şi pierzare!
Atât de mult El v-a iubit!
Golgota-nsângerată
va rămânea pe veci de veci
dovadă neuitată!

Iubirea Lui, iubirea Lui
e-un cântec plin de jale.
L-a scris cu Sângele Lui sfânt,
cu lacrimile Sale!
O, ascultaţi-L, o, lăsaţi
adânc să vă pătrundă!
Din har în har veţi fi schimbați,
de Taina Lui profundă!

Și-uimiți de cântul fermecat,
de jalea lui adâncă,
în veci veţi asculta şi-n veci
veţi tot mai cere încă!
Căci cine-odată-a fost pătruns
de dragostea-i duioasă,
suspină, luptă, moare, dar
de El nu se mai lasă!