Pe muntele credintei cand te sui

Pe muntele credinței când te sui
Te odihnești pe pajiști de iubire.
Și când rămâi smerit pe vârful lui,
Primești plăcuta harului trăire.

Acolo poți culege fericit
Frumoase flori de cer mirositoare.
Mireasma lor îți dă desăvârșit
Mereu duhovnicească-nviorare.

Ce nume sfinte printre flori găsești
Pe culmile-n lumină inundate,
Îți mângâie auzul când rostești:
Credincioşie, pace și dreptate.

Dar două sunt regine între flori;
Iubirea și adevăru-n veșnicie.
Le poți culege, când mai sus de nori,
Tu te ridici pe-aripi de curăție.

Acolo doar primești cerești puteri
Și viața-ți este pururea senină
Că sus când ești nălţat nu-i nicăieri
Atâta bogăție de lumină.

Pe muntele credinței când te sui
Te odihneșți pe pajiștile sfinte.
Numai acolo Taina Domnului
O poți primi în inimă și-n minte.