Pentru ce se intarata neamurile necurmat

¹ Pentru ce se întărâtă neamurile necurmat
și de ce-n deșerte lucruri cugetul li-e frământat?
² Domnii lumii se răscoală și-mpreună sfătuiesc,
contra Domnului și-n contra Unsului Său Sfânt, grăiesc:

³ să le rupem legătura, să scăpăm de lanțul lor.
⁴ Domnu-și bate joc de dânșii, râde, auzind ce vor.
⁵ Apoi în a Lui mânie le vorbește El, tunând
i-ngrozește cu urgia și puterea Lui, zicând:

⁶ Totuși Eu L-am uns pe Domnul, și-Mpăratul Meu iubit,
pe Sion, pe-al Meu sfânt munte, loc ales și prețuit!
⁷ Unsul zice, Eu vesti-voi pururi hotărârea Lui,
Domnul zice: Tu-Mi ești Fiul, iată, astăzi Te născui!

⁸ Cere-Mi și-Ți voi da de-acuma moștenire neamuri, mii,
și pământul pân-la margini Tu sub mâna Ta să-l ții.
⁹ Tu le vei zdrobi pe toate cu-n toiag de fier, curând
și le vei sfărma ca vasul unui biet olar de rând.

¹⁰ Acum dar, stăpâni ai lumii, înțelept să vă purtați,
să luați învățătură voi câți lumea judecați.
¹¹ Domnului slujiți cu frică, bucurați-vă tremurând,
¹² Fiului I-aduceți cinste, cu un cuget bun crezând.

Ca să nu I se aprindă dreapta Lui mânie-acum,
și să nu pieriți pe-al vostru rău și îndărătnic drum.
Căci mânia Lui e gata a se-aprinde-n orice fel.
Fericiți sunt totdeauna toți câți se încred în El!