Prieten bun si neschimbat din vesnicie
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Prieten bun si neschimbat din vesnicie
Prieten bun și neschimbat din veșnicie, ești Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, Izvor ceresc din care curge Apă Vie pentru acel cu suflet însetat. Isus, Isus, Aleluia-Ți cânt din zori și Te slăvesc, căci am gustat iubirea Ta care în viață poate da Pace, bucurie, har ceresc! Tu m-ai zidit prin har pe Stânca mântuirii pe care brațul celui rău n-o va zdrobi; Cu Tine eu trăiesc în oaza fericirii, în părtășie sfântă zi de zi. La Tine, Doamne, totul este cu putință, în voia Ta ne dai răspuns la rugăciuni; Și cei ce se închină Ție cu credință trăiesc adevăratele minuni! Pe-un drum necunoscut Tu ești ocrotitorul acelui ce se-ncredințează-n Brațul Tău, căci numai Tu cunoști Isuse, viitorul, și poți să ne păzești de orice rău! Isus, Isus, Aleluia-Ți cânt din zori și Te slăvesc, căci am gustat iubirea Ta care în viață poate da Pace, bucurie, har ceresc!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.