Prilej de poticnire sa nu fiu

Prilej de poticnire să nu fiu
la nimeni, Doamne, niciodată,
când trec pe-al lumii arzător pustiu.
E ruga mea înflăcărată!

De viaţa mea, de vorba mea,
să nu se poticnească nimenea!
Păstrează-mă în Tine necurmat,
să fiu, o, Doamne-aşa cu-adevărat!

Jur împrejur deplin să pot veghea
asupra gândurilor mele,
şi-n vreme bună și în vreme rea,
să fiu curat în toate cele!

Şi ochii înspre cerul Tău să-i ţin,
lumina Ta deplin s-o vadă,
să pot avea un trai tot mai divin,
şi-o mai îmbelşugată roadă!

În toate să Te-nalţ pe Tine clar,
să Te cunoască orişicine;
prin Duhul Sfânt îmbracă-mă cu har,
ca voia Ta s-o-nalț mai bine!

Prilej de poticnire-n nici un fel,
ajută-mi, Doamne, totdeauna,
la nimeni să nu fiu, ci sfântul Ţel,
să-l ţin - e ruga mea cea una!