Primeste-mi lacrimile Doamne

Eu tac acum și pun frâu gurii
cât stă cel rău în fața mea,
chiar dacă sunt nenorocit
și inima din piept mi-e grea.

Măcar arată-mi, Doamne Sfinte,
cât este viața mea de lungă.
Zăresc firav un lat de palmă,
dar e destul ca să-mi ajungă.

Doar o suflare este omul,
oricât de bine el s-ar ține,
se tot frământă, tot adună,
fără să știe pentru cine.

În Tine Doamne, mi-e nădejdea,
numai spre Mâna Ta privesc!
Stau mut aici, nu deschid gura,
mă țin să nu mă prăbușesc.

Ia Tu povara de pe mine
că sufletul din trup îmi iese,
atât mai am, o rugăciune
și lângă ea am o nădejde!

Primește-mi lacrimile, Doamne,
și fie-Ți milă și de mine,
să scap de vremea asta rea,
să prind și eu vremuri mai bune...

Nimic nu sunt în fața Ta,
aud prin jur cuvinte grele,
nebunii râd de bucurie
că m-au ajuns zilele rele.

Stau mut în fața Ta, Părinte,
iar sufletu-mi rănit se zbate...
Ar vrea să mai rămână-o vreme,
dar să și plece mai departe.

Totuși eu tac, și pun frâu gurii
cât stă cel rău 'naintea mea,
să nu-Ți zgornesc divina milă
cu vorbe ce-ar putea strica.

În Tine Doamne, mi-e nădejdea,
numai spre Mâna Ta privesc!
Stau mut aici, nu deschid gura,
mă țin să nu mă prăbușesc!