Rataceam odata in vicleana lume

Rătăceam odată în vicleana lume,
nu erau în juru-mi decât valuri... spume.

Deznădejdea-mi era soarta,
gânduri năpădeau în minte,
cine-mi va deschide poarta
ca să ies dintre morminte?

Și pe-ntinse ape, tulburi ca abisul,
fost-am - pân-ce Domnul îmi aprinse visul.

M-a luat în luntre, viaţa să mi-o poarte
spre liman de aur, din prăpăd și moarte!

Inima mea-Ţi mulţumeşte,
Doamne pentru mâna-ntinsă.
Dar mai mult azi Te doreşte
vino Mână-n veci ne-nvinsă!

Astăzi când furtuna munţii îi despoaie,
pace am chiar dacă ceruri se îndoaie...

Chiar dacă vor trece lumi şi stele toate,
Isus ca să treacă? ... Asta nu se poate.