Ridica-ti astazi privirea
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Ridica-ti astazi privirea
Ridică-ţi astăzi privirea, cel ce priveşti la pământ Mulţumeşte-I Celui ce face să rodească al tău pământ Căci tot ce ai în viaţa-aceasta, este darul lui Dumnezeu Mulţumeşte-I cu bucurie, căci El conduce destinul Tău. Ridică-ţi astăzi privirea, om fără de Dumnezeu Priveşte-n jurul tău natura, descoperă stăpânul său Căci din tot ce-n viaţă cauţi, de nu-L cauţi pe Dumnezeu Cât mai trăieşti, te-ndemn cu iubire, să-ţi mântuieşti sufletul tău Să ne ridicăm privirea, să nu mai privim în jos La plăcerile de-o clipă, la pământu-ntunecos Căci la sfârşitul vieţii noastre vom sta-naintea lui Dumnezeu Dacă umblăm în lumină, vom fi cu Domnul în Cerul Său.
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.