Sa dau oricui ce-mi cere
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Sa dau oricui ce-mi cere
Să dau oricui ce-mi cere, Chiar dacă darul meu Îi va sluji să-mi facă Calvarul şi mai greu. Să-i dau toiag acelui Ce merge şchiopătând, Chiar dacă-o să-l întoarcă A mă lovi curând. Să-ntind frânghia celui Căzut în groapă grea, Chiar dacă el pe urmă Lega-mi-va mâna mea. Să-i fac loc lângă mine De-aproapelui pribeag, Chiar dacă el, din casă, M-aruncă peste prag. Să-i dau din pâine-oricare Mi-o va cerşi mereu, Chiar dacă aş plăti-o Cu preţul cel mai greu. Să dau, şi să nu-i judec Ce fac cu tot ce-mi iau, S-ascult numai Cuvântu-Ţi: Cui cere, eu să-i dau. /: Căci Tu plăti-vei, Doamne, Şi celui ce n-a dat, Şi celui ce cu darul Lucrează vinovat. :/
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.