Sufletu-mi se odihneste

Pe drumul credintei 5/5
Descarcă
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Statistici
322
Vizualizări
3 zile
207
Descărcări
3 zile
0
Comentarii
5 din 5 stele
Distribuie
Sufletu-mi se odihneste
Sufletu-mi se odihneşte
În Isus, preasfântul Miel,
Sângele-I îmi curăţeşte
Orice vină, de-orice fel

Sus în cer, în strălucire,
Stă Isus Cel înviat,
Sus la El, în nemurire,
Mi-e şi mie locul dat

Azi, când lupta-i îndârjită,
Totuşi, pace-n El găsesc;
Ea va fi desăvârşită
În căminuil meu ceresc

Jertfa Lui mi-a şters păcatul,
Dragostea-I m-a-nviorat,
Şi pe mine, vinovatul,
Cu Duh Sfânt m-a înzestrat

Voi vedea pe Isus, în fine,
Cel ce vindecă dureri,
Cel ce face toate bine,
Cel ce-ţi dă orice Îi ceri!

Cântări înrudite

Statistici Cântare Descarcă
304 231
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!