Sus pe dealul inalt

Sus, pe dealul înalt,
S-a zidit un palat;
Împrejur, el strălucea
Şi blândul Păstor trăia -
O sută de oi avea.

Vede Păstorul blând
Că una nu-i în cârd;
Undeva s-a-mpiedicat
Şi de oi s-a-ndepărtat,
Rătăcită era.

Bietul, blândul Păstor
Peste tot S-a uitat...
Undeva, El auzea,
Parcă, un glas tot gemea
Dar oiţa o căuta.

Iar când noaptea a venit,
Păstorul n-a dormit;
El, din greu, mereu ofta
Şi oiţa o căuta...
O, jelea, c-o iubea...

În pustie, El S-a dus,
Foarte jalnic El a plâns;
Printre stânci El Se lovea,
Foarte mult El suferea
Dar oiţa o căuta.

Într-o noapte umblând,
El oiţa zări;
Fiară după ea fugea
Şi mereu o amăgea;
S-o omoare voia.

Bietul, blândul Păstor
Nicidecum n-a lăsat-o;
El, oiţa a luat-o,
Pe umeri a aşezat-o
Şi a adus-o-napoi.