Un cantec ca roua ce uda pamantul

Un cântec ca roua, ce udă pământul
Şi zorile-albastrelor zări
Frumoasă-i cântărea ce zboară într-una
Departe, departe de nori.

O, harfă a lui David,
Răsună ne'ncetat!
O, harfă a lui David!
Ea cântă minunat!...

Se-ntinde pe ape, pe mări şi oceane,
Spre ceruri se-nalţă mereu,
Un cântec ce David îl cântă cu harfa,
Spre lauda lui Dumnezeu.

O mână se plimbă pe harfă, coboară
Dând tonuri plăcute mereu;
Frumoasă-i cântărea ce-o cântă la harfă,
Cuvintele lui Dumnezeu.

La curtea lui Saul, chemat e să cânte
Un tânăr cu părul bălai,
E tânărul David, venit de la staul,
Atât de iubit de Isai.

E vesel şi cântă; el ştie să cânte,
Pe Domnul să-L laude mereu.
Cântărea ce-o cântă e-atâta de sfântă,
Spre lauda lui Dumnezeu.

Prin Duh, David cântă, c-aşa-i obiceiul
Să cânte din suflet senin;
Din inimă cântă, pe Domnul Îl laudă,
Pe Domnul din cerul divin.