Un dar voiesc a face

Un dar voiesc a face,
Cu grabă, lui Hristos,
Ce sigur ştiu că-I place
Deşi-i sărăcăcios;
E propria-mi voinţă,
Ce vreau pe veci a-I da,
Spre-a face cu credinţă,
De azi doar voia  Sa!

Nu vreau plin de sfială
Sau teamă de vreun rău,
Ci plin de îndrăzneală,
Să cad la sânul Său!
Acel ce pentru mine
Îşi pune viaţa Sa,
El grijă, ştiu prea bine,
De min’ va şi purta!

Eu ştiu c-a Sa-ndurare
Cu totu-i de nespus!
Că n-are asemănare
Iubirea lui Isus!
Pe cel făr’ de putere
Cu drag în braţe-l ia,
De-aceea în tăcere
Voiesc a-L asculta!

Nu vreau fără-ncetare
Să-L rog ,,Stăpâne, dă-mi
Cutare sau cutare,
Şi asta, şi-asta fă-mi!”
Ci fac cum El mi-arată,
Merg unde El mi-a spus,
De-i calea-ntunecată
Privesc doar la Isus!

Şi El la min’ priveşte,
La mine-al Său copil,
Şi pacea El mi-o creşte
Cu cât sunt mai umil
În mâna Lui cea tare
De-acum eu mâna-mi pun;
Urmând a Lui cărare,
Eu toate I le spun!