Un om obosit la rascruce

Un om obosit la răscruce,
Se-opreşte... e străin în drum...
Amurgul se lasă pe sate,
E ceasul din urmă acum.

/: „Deschide!" :/
Răsună-ntr-o uşă bătând;
/: „Deschide! :/
Căci vin de departe şi-s frânt!"

În casă e noapte... tăcere...
Nu-i nimeni de milă silit...
Nu-i nimeni cu inima bună,
O gazdă celui ostenit...

„Zadarnic, străine, mă cauţi,
Copiii mei dorm liniştiţi,
Continuă-ţi drumu-nainte...
Nu pot să mă scol, să-ţi deschid!..."

Dar glasul celui care bate
Şi-aşteaptă în drum tremurând,
Alungă şi-acuma tăcerea,
Mereu tot mai dulce, mai blând...

/: „Deschide, :/ amice!
Sunt Solul vieţii de-apoi.
Deschide, să intru în casă!
Căci vreau să cinăm amândoi..."