Urcau apostolii cu Domnu-n frunte

Urcau apostolii cu Domnu-n frunte
Pe coama Muntelui Măslinilor.
Ei nu știau că în curând pe munte
Se vor desparte de speranța lor.

/:Ei nu știau că ultimele-I sfaturi
Și promisiuni din lume-I ascultau,
Simțeau în schimb tristețe grea în piepturi,
Minore simfonii ei ascultau... :/

Ieșind înspre Betania, afară
Pe toți cu drag i-a binecuvântat...
Și-n timp ce-i învăța, a câta oară?
Deodată lin la ceruri S-a înălțat.

/:Cu ochii pironiți în sus priviră
Cum tot mai sus spre zări se ridica.
Dar norii pe Isus L-acoperiră
Se tot uitau să-L vadă cum pleca... :/

/: Pe când scrutau cu-atâta nostalgie,
Doi îngeri au venit, i-a înștiințat
C-așa cum a plecat spre veșnicie,
Va reveni la fel, ce minunat. :/