Vom adormi dar nu pe veci_v2
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Vom adormi dar nu pe veci_v2
Vom adormi, dar nu pe veci așa-i făgăduinţa Ta, /: prin moarte-ntâi vrei să ne treci și-apoi cu toţi vom învia. :/ La învierea cea de-apoi un Soare nou va răsări /: și Era lumii celei noi, va-ncepe făr-a se sfârşi. :/ Căci în Hristos vor învia toţi ce-n Adam au adormit, /: dar fiecare-n ceata sa, întâi acei ce L-au slujit. :/ Cu ei pe tron vei sta, Isus, în ziua când vei judeca /: Și-apoi acolo-n ceruri sus vor fi pe veci la masa Ta :/ Ce măreţii, ce frumuseţi, cuprins-a-Tale-orânduiri, /: că-n zorii sfintei Dimineţi întrec a ochilor priviri. :/ Să vină-mpărăţia Ta cu viaţa cerului de Sus, /: când morţii toţi vor învia, când Tu vei fi-mpărat, Isus! :/
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.